Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Apostol si Evanghelist Matei in fiecare an pe 16 noiembrie.

Sfantul Apostol si Evanghelist Matei este unul dintre cei doisprezece Apostoli alesi de Hristos. Inainte de a ajunge Apostol, a fost vames si se numea Levi. Era originar din Capernaum si era fiul lui Alfeu. Nu stim daca a fost casatorit.

Potrivit Traditiei este autorul primei Evanghelii. Eusebiu si Sfantul Epifanie ne marturisesc ca Matei a scris Evanghelia in limba aramaica si in limba greaca. Din Martirologiul roman aflam ca a murit ca martir in Etiopia, fiind ars pe rug de pagani.

Din textele apocrife care vorbesc despre trecerea sa la cele vesnice, aflam ca a suferit moarte de martir in Pont.