Petre Apostol
Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a realizat unul dintre cele mai mari salturi din ierarhia mondială profesionistă, în urma celei mai bune performanţe ale sale de până acum, înregistrate săptămâna trecută.
Sportiva originară din Sinaia, care peste 12 zile va împlini 22 de ani, a ajuns până în semifinale la turneul WTA de la Taipei, dotat cu premii în valoare de 125.000 de dolari, după ce a jucat şi două meciuri în calificările pentru tabloul principal.
Pentru prezenţa în semifinale la turneul din Asia, Ana Bogdan a câştigat 63 de puncte în clasamentul mondial, reuşind să avanseze 40 de poziţii, ajungând până pe locul 201, cea mai bună poziţie din carieră de până acum.
Tânăra jucătoare prahoveană, fostă ocupantă a locului secund în ierarhia internaţională de junioare, are în prezent un total de 257 de puncte, anul acesta înregistrând 34 de victorii şi 14 înfrângeri, fiind prezentă la 15 turnee.
Prin ascensiunea din ierarhie, Ana Bogdan a devenit a şaptea sportivă din România din clasamentul WTA, interesant fiind că, dintre acestea, sportiva prahoveană a participat la cele mai puţine turnee în anul anterior.














