D. Constantin
Din 1990 încoace, consumul de peşte în ţara noastră a scăzut considerabil, respectiv de la 8,5 kilograme, la numai 4 kilograme pe cap de locuitor, anual, conform ultimelor statistici. Pe de altă parte, doar 13 la sută din peştele consumat de către români mai provine din bălţile noastre, restul de 87 la sută fiind importat din diverse ţări, conform precizărilor preşedintelui Asociaţiei procesatorilor, importatorilor, distribuitorilor şi comercianţilor de peşte din România, Marian Cuzdrioreanu. „În politica Uniunii Europene specifică domeniului pescăresc sunt alocate 6,7 miliarde de euro, sumă din care România a negociat doar 167 de milioane de euro, ceea ce este anormal. Aceasta cu toate că noi am cerut, în mai multe rânduri, reprezentanţilor Ministerului Agriculturii participarea mult mai susţinută la aceste negocieri, dar tot timpul suntem cu un pas în urmă. Dacă Guvernul nu întreprinde, cât mai rapid, măsuri de ajutorare financiară, atunci sectorul pescăresc, în care activează peste 15.000 de oameni, va muri. Pentru a rezista, se impune, între altele, reducerea TVA – care în Polonia este de doar 5 la sută”, a adăugat Cuzdrioreanu.
La nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, consumul mediu anual de peşte este de 20 kilograme/cap de locuitor, deci de cinci ori mai mult decât în România. Pentru viitorul Program Operaţional pentru Pescuit (2014 – 2020), ţării noastre i-au fost alocate 168,4 milioane de euro, faţă de 261,5 milioane de euro, cât a fost bugetul acestui program în perioada 2007 – 2013.














