Adrian Brad

De peste 15 ani, municipalitatea câmpineană finanţează bisericile oraşului, pentru ca lăcaşurile de cult să nu se degradeze prin trecerea necruţătoare a timpului peste ele. Până prin 2000, au fost susţinute financiar doar bisericile ortodoxe, apoi şi cea a parohiei catolice, pentru ca, de un deceniu, să fie ajutate cu sume importante şi lăcaşuri ale cultelor creştine neoprotestante (adventişti, penticostali). Consilierii câmpineni au rezolvat anul acesta şi o problemă pe care ei singuri au creat-o, în mod artificial, în urmă cu un an: cea a comisiei de verificare a lucrărilor de renovare şi reabilitare care s-au făcut în biserici din bani de la bugetul local. Această comisie specială s-a constituit în 2013, dar nu s-a întrunit nici măcar o dată. Ea ar fi trebuit să strângă şi să selecteze propunerile de lucrări din partea preoţilor parohi, să analizeze cerinţele bisericilor şi să stabilească finanţările renovărilor solicitate, dar până la urmă, drept consecinţă a unor discuţii aprinse şi sterile, s-a înfiinţat cu scopul verificării lucrărilor deja efectuate la biserici din bani publici. La ultima sa şedinţă, Consiliul Local Câmpina a aprobat nu doar sumele solicitate de slujitorii Domnului, ci şi abrogarea articolului 6 din HCL 56/2013 privind înfiinţarea Comisiei de verificare a lucrărilor care se realizează la biserici din bani publici, o comisie care şi-a dovedit absoluta sa inutilitate. Fiecare dintre cele opt biserici ortodoxe (şapte de parohii şi una a Spitalului Municipal) a primit 14.650 de lei, biserica romano-catolică a primit 12.000 de lei, Asociaţiei Augustinienelor „Sf. Rita” (călugăriţe catolice) i s-a repartizat suma de 2.300 lei, iar bisericilor adventiste de ziua a 7-a şi celor penticostale (în total, cinci la număr) li s-au alocat câte 3.700 de lei.
Menţionăm că pentru bisericile ortodoxe solicitările au venit prin Protoieria Câmpina. Pentru comparaţie, mai facem precizarea că din bugetul municipiului au fost alocaţi în acest an 800.000 de lei pentru lucrările de reparaţii în şcoli şi 1.200.000 de lei pentru modernizarea celor două spitale câmpinene: Spitalul Municipal şi Spitalul de Psihiatrie Voila.