În contextul preocupării reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai Dalkia pentru fiabilizarea şi eficientizarea pe termen lung a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a Municipiului Ploieşti, Răzvan Nicolescu, Ministrul delegat pentru Energie a făcut astazi, 22 octombrie o vizită la CET Brazi.
Discuţiile au venit în continuarea celor purtate pe această temă de operatorul serviciului de termoficare cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi Local în luna septembrie.
Știind că, la nivel național și european, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat este soluția optimă pe termen lung, dar și că modelul de la Ploiești s-a dovedit a fi unul eficient și de succes, s-au luat următoarele decizii:
– Realizarea, prin grija Consiliului Județean și a Municipiului Ploiești, studiului de fezabilitate privind soluțiile optime de modernizare a rețelelor de transport și distribuție, cât și a soluțiilor de producere a energiei termice în centrala de la Brazi pentru următorii 20 de ani, pornind de la documentele înaintate de Dalkia;
– Întocmirea documentației pentru accesarea fondurilor structurale necesare realizării tuturor lucrărilor.
La reuniune au fost prezenți: Ministrul Delegat pentru Energie, Secretarul de Stat din Ministerul Economiei, Prefectul Județului Prahova, Președintele Consiliului Județean, Primarul Municipiului Ploiești, reprezentanți ai A3ER și ai Dalkia.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Viitorul sistemului centralizat de incalzire din Ploiești – o prioritate pentru Ministerul...