Cu Rapid CFR Suceava, în optimile Cupei
Cristi Damian
În cursul zilei de ieri, s-a tras la sorţi programul optimilor de finală ale Cupei României, fază în care judeţul nostru este reprezentat doar de Petrolul Ploieşti. Şi de această dată elevii lui Gheorghe Mulţescu au avut noroc, „găzarii” urmând să întâlnească una din cele două echipe din liga secundă rămase în optimi, şi anume Rapid CFR Suceava (în turul precedent a eliminat pe Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 1-0, în prelungiri). Partida se va disputa în sistem eliminatoriu, cel mai probabil, pe 29 octombrie, de la ora 18.00, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi, deoarece sucevenii nu au o arenă cu nocturnă care să satisfacă pretenţiile televiziunii ce va trasmite partida. Vizavi de jocul din optimile cupei, tehnicianul Gheorghe Mulţescu a declarat: ”Am avut parte de o tragere la sorţi bună, mai bine de atât nu puteam pica. Va fi o deplasare lungă și obositoare, dar indiferent de condiții noi trebuie să câştigăm. Cupa României este unul dintre obiectivele noastre, aşa că nici nu se pune problema să nu ne calificăm mai departe. Asta nu înseamnă că ne vom subestima adversarul, dar trebuie să fructificăm plusul de valoare pe care îl avem”.
Programul celorlalte jocuri din cadrul Cupei României este următorul:
CS Mioveni – Dinamo Bucureşti
Rapid Bucureşti – CFR Cluj
CSMS Iaşi – Steaua Bucureşti
Oţelul Galaţi – Pandurii Târgu Jiu
ASA Târgu Mureş – Ceahlăul Piatra Neamţ
CSU Craiova – FC Viitorul
U Cluj – FC Braşov














