Florin Tănăsescu
Potrivit unei ziceri românești, dacă nu ai avut noroc de copii, poți să te scoți în viață plantând ceva – un pom, un spalier sau chiar o tufă.
Numai așa se va putea spune despre tine nu c-ai făcut umbră pământului degeaba, ci, din contră, lumea sau măcar popii vor zice “Dignus est”!
Cea mai bună perioadă pentru plantat este anul ăsta, în intervalul 2 – 16 noiembrie, respectiv cu două-trei săptămâni înainte de primul îngheț.
Înaintea plantării propriu-zise a tufei, se fac gropi adânci în bugetul consolidat al statului. Metodele sunt diverse, meditațiile, de exemplu, asigurând un mare semn de întrebare vizavi de sursele de venit. Este recomandat ca atunci când scoateți pământul din groapă, să-l împărțiți în două grămezi – una amestecată cu smintiți, alta cu mișei.
De preferință, tufele se importă, specialiștii recomandând, însă, în lipsă de ceva mai bun, și pe-alea alogene, mai ales alea răsărite pe dealurile din preajma Sibiului. Ultima tufă a răsărit în urma unei alianțe (altoiri), altfel nefirești pe meleagurile noastre, unde se spune că nu poți să faci din măgar, cal.
Fasonarea rădăcinii presupune ceva de genul „cele rele să se spele”. Oricum, pentru a lăsa o impresie valabilă la televizor, sau pe panouri, ori pe stâlpi, plantatorul își poate face un selfie cu o rădăcină de țelină ori de gulie, să își aducă lumea aminte că “suntem un popor vegetal”.
Înainte de îngroparea/ înmormântarea propriu-zisă, rădăcinile tufei – la fel ca țara – se bagă în mocirlă. Trebuie avută mare grijă ca toate ramificațiile să fie tăiate, că așa se zice prin popor: “Până la asfințit (adică până în turul doi), trebuie tăiate toate capetele hidrei, să nu mai rămână niciun procent din ea”.
Uneori, planta este însoțită de un pliant. Nu băgați în seamă greșelile ortografice (“Arbuștii este viitorul țării” sau ”La tufa lăudată să nu te duceți cu ștampila”), fiindcă lucrul de bază care trebuie priceput este următorul :“ Cea mai mare pedeapsă pentru un primar aflat la al patrulea mandat este să nu-l lași să candideze la Președinție”.
Tufa trebuie plantată la adâncimea la care a crescut în pepinieră sau la sân. Dacă nu aţi întrebat vânzătorul sau l-ați întrebat, dar nu vorbea bine românește, puteţi să vă orientaţi după punctul de altoire, care trebuie să fie mult deasupra intereselor neamului. Pentru a fi siguri că se prinde, se tasează bine pământul cu picioarele, cum s-a procedat, de altfel, și cu țara.
În cazul în care aveți mai multe case și vreți să faceți o livadă de tufe – sau de mături – în preajma fiecăreia, distanța între rânduri și depărtarea de interesele naționale trebuie să fie cât mai mari.
Peste cinci ani, tufa ar putea să facă rogodele!
