Pomenirea Sf. Mc. Areta

Acesta a fost căpetenie a cetăţii Negran din Etiopia, pe vremea împărăţiei lui Iustin, în anul 442. În Etiopia împărăţea Elezvoi, preacredinciosul împărat; iar în ţara omeriţilor împărăţea pagânul Dunaan, evreul; această ţară a omeriţilor în Sf. Scriptură se numeşte Sava, iar de greci este numită Arabia fericită. Binecredinciosul Elezvoi biruise pe păgânul Dunaan şi pusese păzitori şi credincioşi de-ai săi în fruntea cetăţilor din Etiopia, dar Dunaan a pornit război şi a omorât pe păzitorii dreptmăritorului Elezvoi. Mergând şi la cetatea Negran, a înconjurat-o, şi neputând-o lua cu război, a făcut jurământ cum că nu va supăra pe creştinii din ea şi aşa a intrat în cetate. Apoi, călcându-şi jurământul i-a omorât pe toţi cei pe care i-a aflat în ea, atât bărbaţi, cât şi femei. Sfântul Areta a stat cu bărbăţie şi mărime de suflet la lupta muceniciei, deşi era atât de bătrân încât nici nu putea umbla. După ce mai întâi sfântul a întărit cu cuvintele sale pe toţi cetăţenii în credinţa cea în Hristos, a luat moartea prin sabie şi aşa s-a mutat către Domnul.