Republica Moldova a fost inclusă în topul 10 al unor ţări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turişti din lume, alcătuit de Organizaţia Mondială a Turismului (United Nations World Tourism Organization/ UNWTO). În timp ce Franţa, Statele Unite, Spania, China şi Italia sunt în top cinci al celor mai vizitate state de pe planetă, atrăgând zeci de milioane de turişti anual, în timp ce unele dintre cele mai spectaculoase privelişti din lume sunt ocolite de turişti, potrivit dailymail.co.uk. Unele destinaţii, cum ar fi insulele Palau, în vestul Pacificului, sau Niue, în sudul aceluiaşi ocean, ar putea fi apreciate de milioane de turişti, dar pentru că sunt locuri izolate, numai câteva mii de persoane, anual, se încumetă să le viziteze. Pe listă se mai află Timorul de Est, Liechtenstein, insulele Dominica, Sfântul Vicenţiu şi Grenadine, Anguilla, Niue, Montserrat, Kiribati.

Bilete CFR mai ieftine pentru Budapesta şi Viena

În lunile octombrie şi noiembrie, pasagerii pot călători spre Budapesta şi Viena la tarife reduse, potrivit unui comunicat al CFR Călători. Suplimentul de pat este redus cu 50% la trenurile internaţionale Dacia şi Ister. Astfel, preţul pentru un adult la vagonul de dormit cu două paturi în cabină, pe ruta Bucureşti – Budapesta, este de 68 euro, iar pe ruta Bucureşti – Viena este de 97,5 euro. Trenurile internaţionale Dacia şi Ister au mai multe tipuri de vagoane de dormit: tip cuşetă, vagoane clasă şi vagoane restaurant. La vagoanele de clasa a 2-a, preţurile legitimaţiilor internaţionale de călătorie încep de la 29 euro pe sens pentru Bucureşti – Budapesta, şi de la 39 euro pe sens pentru o călătorie Bucureşti – Viena. Informații despre circulația trenurilor internaţionale sunt disponibile în staţiile şi agenţiile CFR cu vânzare în trafic internaţional sau la telefon: 021.314.55.28 (trafic internațional Gara de Nord București).