Luni, 13 octombrie 2014, începând cu ora 11,00, Penitenciarele Ploiești și Târgșor organizează, la Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” – Ploiești, activitatea interactivă cu tema “Reintegrarea socială a foştilor deţinuţi, calea către o comunitate mai sigură”.
Evenimentul face parte din Campania naţională de sensibilizare a opiniei publice privind problematica reintegrării sociale a deţinuţilor şi are drept scop conştientizarea, de către opinia publică, a importanţei reintegrării sociale a foştilor deţinuţi, ca premisă esenţială în creşterea gradului de siguranţă comunitară.
La întâlnire vor participa reprezentanți ai instituţiilor publice locale, ai Protoieriei Ploiești și Câmpina și ai organizațiilor neguvernamentale colaboratoare. Evenimentul se va bucura de prezenta doamnei Rodica Paraschiv, prefect al Județului Prahova, care va avea o intervenție cu privire la necesitatea creșterii gradului de reinserție postdetenție. Alături de dânsa vor mai lua cuvântul personalități locale și membrii ai echipelor de management din cadrul Penitenciarului Ploiești și Târgșor.
Activitatea va presupune și o dezbatere a dificultăţilor cu care se confruntă sistemul penitenciar în ceea ce privește facilitarea reintegrării sociale a persoanelor custodiate, precum şi vizionarea unui film de sensibilizare privind situaţia acestora.
Având în vedere că persoanele private de libertate aparţin comunităţii, reinserția socială presupune un efort comun, atât din partea penitenciarului cât și din partea comunității locale. Astfel, este necesar ca pe lângă demersurile realizate de sistemul penitenciar (prin intervenţiile realizate cu persoanele custodiate în perioada executării pedepsei) să beneficieze de suportul şi concursul organizațiilor locale, în dubla lor calitate: de parteneri ai serviciului penitenciar şi de beneficiari ai întregului proces de reinserţie socială.