Cum procedez dacă o amendă plătită figurează ca neplătită ?

,,Acum două luni, am primit un proces verbal de contravenţie pentru că am circulat fără rovinietă. Am achitat-o imediat, doar că între timp am reprimit aceeaşi înştiinţare prin poştă, ca şi cum amenda nu ar fi fost plătită. Cum să procedez şi unde trebuie să mă adresez pentru a rezolva această problemă şi pentru a nu se calcula penalităţi?’’.
Andrei Lazăr, Ploieşti
* * *
Domnule Lazăr, în cazul în care aţi achitat amenda contravenţională, conform celor înscrise în procesul verbal, pentru a dovedi acest lucru trebuie să trimiteţi către CESTRIN – Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică – copii ale documentelor care atestă plata amenzii contravenţionale, împreună cu o copie a procesului verbal şi a înştiinţării de plată. Actele menţionate pot fi trimise şi prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa Bd. Iuliu Maniu, nr. 401 A, Sector 6, Bucureşti. De asemenea, puteţi preda şi personal actele respective la sediul CESTRIN. Pentru orice eventualitate, este bine să păstraţi chitanţa de plată în original o perioadă mai mare de timp. Pentru alte detalii puteţi suna la telefon 021.317.11.25.