C.D.

Chiar dacă legislaţia în domeniu este destul de strictă, nu toţi angajaţii unităţilor din industria agroalimentară o şi respectă, din păcate. O dovedeşte, odată în plus, şi rezultatul controalelor efectuate, în cursul lunii trecute, de către inspectorii direcţiilor judeţene sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Astfel, pe lângă sancţiunile contravenţionale în valoare totală de 101.400 de lei, au fost aplicate şi 74 de avertismente. Printre neregulile mai des întâlnite, inclusiv în cadrul unor unităţi agroalimentare din judeţul Prahova, s-au regăsit funcţionarea unor unităţi de producţie sau spaţii de depozitare a produselor alimentare fără obţinerea avizului sanitar-veterinar; întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de producţie, a utilajelor tehnologice şi a ustensilelor de lucru; lipsa documentelor medicale care să ateste starea de sănătate a lucrătorilor din acest sector.
De asemenea, ca şi în cazul controalelor anterioare, pe lângă sancţionarea persoanelor vinovate, inspectorii sanitar-veterinari au prelevat şi probe de alimente, care au fost transmise spre analiză laboratoarelor acreditate, pentru a se vedea în ce măsură alimentele respective se încadrează în valorile maxime admise a pesticidelor, aditivilor sau a substanţelor interzise de legislaţia în vigoare.