Gigi Mulţescu e precaut înaintea confruntării de luni seară, de la ora 21.00, din cadrul etapei a 11-a şi pentru că statistica ultimelor două confruntări directe dintre Petrolul şi Ceahlăul a consemnat în sezonul trecut tot atâtea remize, 1-1 la Ploieşti şi 0-0 la Piatra Neamţ. Antrenorul haitei consideră că întreruperea campionatului a fost benefică pentru găzari, reveniţi acum la un nivel fizic optim după această perioadă de acumulări, elevii săi fiind pregătiţi să tranşeze în favoarea lor partida de peste 3 zile. ”Ne aşteaptă un meci greu, aşa cum vor fi toate jocurile de acum înainte. De la venirea lui Florin Marin, Ceahlăul a arătat un reviriment, e o echipă incomodă, arţăgoasă şi harnică. Va trebui să muncim pe teren pentru a nu ne complica situaţia. Nu mă tem de apărarea Ceahlăului, sunt doar preocupat să fim precişi şi iuţi şi să jucăm repede, pentru că spaţiile vor fi comprimate. Îi vom ataca din toate poziţiile pentru a sparge cazemata”, a declarat Mulţescu la conferinţa de presă de vineri după-amiază, încurajat şi de faptul că oaspeţii au a doua cea mai slabă defensivă din Liga 1, cu 16 goluri primite în 10 etape.

Pentru întâlnirea cu moldovenii, galben-albaştrii nu vor putea conta pe Soni Mustivar şi Jean-Alain Fanchone, primul aflat în plină recuperare după accidentarea de la Chiajna, în timp ce al doilea are şanse minime să mai prindă vreun joc oficial până la finele acestui an. În afara acestor două indisponibilităţi, Mulţescu are tot lotul valid şi îi va putea folosi şi pe Toto Tamuz, Gevaro Nepomuceno şi Jean-Sony Alcenat, toţi 3 reveniţi de la echipele naţionale, unde au avut parte de deplasări lungi şi acuză o anumită stare de oboseală. În privinţa lor, antrenorul ploieştenilor a dat asigurări că ”vor fi în cea mai bună formă la ora meciului de luni”.

După Astafei, şi Filip e propus la naţională

Încă de la primul antrenament la cârma Petrolului, Mulţescu a fost impresionat de prestaţia lui Ioan Filip, iar evoluţia mijlocaşului din repriza secundă a meciului cu Gaz Metan Mediaş l-a făcut pe antrenorul Petrolului să-l propună şi pe mijlocaşul central la prima reprezentativă, după ce făcuse acelaşi lucru şi cu Victor Astafei. ”Filip este un jucător cu mare potenţial, după mine nu e nicio diferenţă între el şi Pintilii sau Prepeliţă, aşa că merită convocat la echipa naţională, dacă va avea aceleaşi evoluţii şi randamentul lui va creşte de la meci la meci”, a mai spus Mulţescu, care speră că partida cu Irlanda de Nord de luna viitoare, din preliminariile EURO 2016, să se dispute la Ploieşti: ”Ar fi o soluţie foarte bună, atmosfera de pe stadionul nostru este extraordinară şi voi face lobby pe toate planurile ca acel joc să se desfăşoare pe ”.

Haddad aşteaptă cartea verde

După mai bine de o săptămână de pregătiri şi o jumătate de oră jucată în amicalul cu Viitorul, israelianul Shai Haddad l-a convins pe Mulţescu de faptul că merită să evolueze la Petrolul. Deşi se aştepta la mai mult de la fotbalistul de 27 de ani în partida de verificare de sâmbăta trecută, antrenorul lupilor a ţinut cont de faptul că Haddad a fost unul dintre cei mai buni la antrenamente, unde a şi avut realizări: ”Imediat după meciul cu Viitorul am spus că nu mi-a plăcut cum a jucat, mă aşteaptam să văd altceva după ce arătase la antrenamente. A avut şi o contractură, de care n-a spus, tocmai din dorinţa de a juca, n-a avut nicio problemă să vină la probă, este polivalent, are potenţial, aşa că va rămâne. Conducerea aşteaptă să-i vină cartea verde din Israel pentru a oficializa acest transfer, consider că Haddad ne poate ajuta, mai ales din postura de mijlocaş central”.

fcpetrolul.ro