C.D.
Introducerea cardului de asigurări de sănătate în sistemul medical reprezintă un proces greoi şi nu fără bătăi de cap. Pe de o parte, mulţi dintre pacienţi nu au înţeles ce înseamnă acesta şi de ce e nevoie de un asemenea document, pe de altă parte nelămuriri au şi medicii, iar în plus aceştia din urmă nu au achiziţionat încă cititoarele de carduri necesare pentru a putea utiliza noile documente. ,,Referitor la carduri, deocamdată lucrurile sunt neclare. Sunt probleme tehnice pe care nu ştiu cum le vom rezolva, fără a mai pune la socoteală că actualul sistem SIUI (Sistem Informatic Unic Integrat) se blochează aproape zilnic. În plus, mulţi dintre pacienţi habar nu au ce presupune acest card, nu înţeleg şi atunci trebuie lămuriţi că nu are nicio legătură cu cardul european de asigurări de sănătate, că prin intermediul acestuia nu li se conferă alte drepturi. În ceea ce priveşte cititoarele de carduri, deocamdată nu le-am achiziţionat, de altfel nici nu ar fi trebuit să cadă în sarcina noastră acest lucru. La nivelul medicilor de familie prahoveni am avut o întâlnire cu reprezentanţii unei firme specializate pe această temă pentru a afla ce opţiuni avem şi cum e mai bine să procedăm privind achiziţionarea acestora. Din punct de vedere al costurilor, acestea se ridică la aproximativ 2- 4 milioane de lei vechi, astfel încât să fie ceva mai de calitate pentru a nu se bloca imediat după prima utilizare’’, ne-a declarat Simona
Schnelbach, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova. De altfel, tot pe această temă, recent Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au făcut public un punct de vedere critic privind unele aspecte referitoare la implementarea cardului de sănătate. ,,Pentru a asigura succesul acestui proiect, ne exprimăm speranţa că toţi furnizorii de servicii medicale (spitale, ambulatorii de specialitate etc) din sistem vor manifesta aceeaşi deschidere precum medicii de familie, asigurându-şi logistica necesară. Din păcate, avem experienţa neplăcută cu reţeta electronică, care nici la doi ani de la implementare nu este eliberată pacienţilor externaţi decât de către o mică parte dintre spitale’’, se arată printre altele în textul celor două organizaţii. De asemenea, o altă problemă ridicată se referă la situația în care pacientul îşi pierde cardul şi are doar o adeverinţă (adeverinţă ce nu poate ţine loc, tehnic vorbind, de card.)“. De notat ar mai fi că, în judeţul Prahova, distribuirea efectivă a cardurilor către populaţie a demarat abia miercuri, pe 15 octombrie, după ce documentele respective au fost aduse de la Bucureşti, urmând ca până la finalul anului, în total, în Prahova să fie distribuite 737.660 de astfel de carduri.














