N.Dumitrescu
Cei care vor ajunge, în acest sfârşit de săptămână, la Vălenii de Munte, nu vor regreta. Autorităţile locale au dorit să se întreacă pe sine organizând, în prag de toamnă, nu unul, ci două festivaluri unde, practic, mierea şi ţuica şi-au dat mâna. Concret, tradiţionalului „Festival al ţuicii”– aflat la cea de-a XVII-a ediţie – i s-a alăturat un altul – cel al mierii – deschiderea acestora, ieri, fiind o adevărată provocare pentru papilele gustative şi simțurile olfactive ale celor prezenţi. Ţuică, palincă – producţie nouă sau cu vechime de zeci de ani – must, vin fiert, brânză, caşcavele, pastramă, mici, cârnaţi – o parte din ultima gamă de produse odihnindu-se pe grătarele încinse, dar şi diverse sortimente de miere şi dulceţuri reprezintă „paleta” de produse cu care atât producători autohtoni, cât şi din alte zone ale ţării au dorit să se laude la Vălenii de Munte.
Fiind deja o tradiţie, la Vălenii de Munte, începând de ieri, timp de trei zile, se organizează „Festivalul ţuicii” în care este celebrată recolta toamnei, vedetă fiind, evident, ţuica. În paralel, autorităţile au ţinut să organizeze, în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Turism, şi o altă manifestare aflată la prima ediție – Târgul Apicol – până mâine, zeci de producători în domeniu expunând în standuri special amenajate, în faţa Muzeului „Nicolae Iorga”, diverse sortimente de miere, la borcan, dar şi în fagure, precum şi produse cosmetice pe bază de produse apicole. De asemenea, unii dintre cei prezenţi la târg au venit şi cu produse inedite, gen miere cu cătină, dar şi cu afine, miere de mană (din conuri de brad) sucuri şi delicateţuri dulci din diferite fructe sau seminţe, cum ar fi „Dulceaţa din sâmburi de dovleac”. La ambele manifestări au participat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma, deputaţi şi senatori, europarlamentarul Laurenţiu Rebega, consilieri locali şi judeţeni, primari din localităţile învecinate. „Având în vedere că la «Festivalul ţuicii» vine foarte multă lume, atât din ţară, cât şi din străinătate, am considerat că prima ediţie a «Târgului mierii» de la Vălenii de Munte să se desfăşoare în aceeaşi perioadă, astfel încât şi această
manifestare să devină la fel de cunoscută”, a motivat primarul Florin Constantin desfăşurarea celor două evenimente în aceeaşi perioadă a lunii octombrie. Mai mult decât atât, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a ţinut să anunţe că manifestările dedicate produselor apicole vor căpăta o şi mai mare importanţă, atât la Vălenii de Munte, cât şi la nivel de judeţ. „În urmă cu 17 ani, la Vălenii de Munte am pus bazele unei acţiuni care a devenit de interes naţional. Dar, autorităţile locale au considerat că este nevoie şi de punerea în valoarea a unei mai vechi tradiţii a acestor meleaguri- apicultura- organizându-se şi un «Festival al mierii». Şi, la rugămintea unor specialişti, am căzut de acord ca acest din urmă festival să poarte, de acum înainte, numele de «Ramidava- cetatea mierii», şi am să vă spun şi de ce. Ramidava este cetatea aflată, pe harta lui Ptolemeu, la al cincilea râu după Argeş. De-a lungul vremii, foarte mulţi şi-au dat cu părerea unde se află această cetate. Astăzi, majoritatea istoricilor sunt de acord că această Ramidava a fost cea mai puternică fortificaţie dacă aflată pe dealul numit Cetăţuia, aproape de castrul roman de la Drajna, ceea ce dovedeşte că, în antichitate, în această zonă era foarte multă populaţie care se ocupa inclusiv cu creşterea albinelor. De aceea, am ţinut ca, în octombrie 2014, să lansăm şi acest festival, cu menţiunea că, la anul, în judeţ, se vor organiza trei festivaluri apicole – unul la Câmpina, un altul la Vălenii de Munte, şi ultimul – la Ploieşti”, a declarat Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean.
În ceea ce priveşte „Festivalul ţuicii”, amenajat în zona pieţei oraşului, peste 40 de producători ai licorii prunelor şi-au etalat, care mai de care, „exponatele”, destui cumpărători solicitând, înainte de a pune banii jos, să şi deguste ceea ce vor duce acasă. Atât astăzi, cât şi mâine, în cadrul acestui festival, vor fi organizate târguri de produse agricole şi meşteşugăreşti, dar şi spectacole folclorice în aer liber, la final, autorităţile urmând să-i premieze pe cei mai buni producători de ţuică.














