Şeful SRI, George Maior, a declarat, vineri, la Timişoara, că după instalarea noului preşedinte îi va înainta acestuia demisia din funcţie, urmând ca noul şef al statului să facă o evaluare asupra activităţii sale în fruntea serviciului şi să ia o decizie. Şeful SRI a comentat şi posibila sa numire în funcţia de prim-ministru.

„Eu cred că un lucru normal într-un stat democratic este acela ca viitorul președinte să decidă în ceea ce privește serviciile de informații. Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere”, a declarat George Maior.

George Maior s-a aflat vineri la Timişoara, la Universitatea de Vest, pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa. Cu această ocazie, seful SRI a comentat şi posibila sa numire în funcţia de prim-ministru.

„Adesea se vehiculează, dar nu a venit niciodată dinspre mine acest lucru, tot felul de intenţii sau tot felul de prognoze în legătură cu evoluţia mea politică. Nu este cazul de aşa ceva. Nu mi s-a propus niciodată şi nu am discutat cu nimeni ideea de prim ministru, ba dimpotrivă, eu cred că un lucru normal într-un stat democratic este acela ca viitorul preşedinte să decidă în ceea ce priveşte serviciile de informaţii”, a declarat Maior.

Directorul Serviciului Român de Informaţii a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara, rectorul instituţiei academice, Marilen Pirtea, marcând faptul că gestul reprezintă ‘o recunoaştere publică a meritelor excepţionale, a prestigiului şi a contribuţiilor majore, atât la nivel naţional cât şi internaţional, în menţinerea securităţii naţionale în fruntea unei instituţii reformatoare, neutre şi echidistantă, care luptă pentru întărirea statului de drept şi pentru securitatea cetăţeanului’.