Din 3 august 2014 nu a mai reuşit Petrolul să bată vreun adversar în faţa propriilor suporteri! Atunci, cu Lucescu jr. pe bancă, cu Mutu şi Hoban „printre alţii”, în teren, galben-albaştrii câştigau cu 4-1 în faţa celor de la FC Botoşani, bilanţ care, să recunoaştem, nu poate duce echipa ploieşteană spre mult doritul titlu, pentru că, în general, trofeele se fac (mai ales) cu punctele luate în faţa propriilor suporteri! Aşa că, indiferent de contextul meciului din această seară, cu Gaz Metan Mediaş, care se va desfăşura de la ora 21,00, galben-albaştrii sunt obligaţi să învingă pentru a rămâne cât de aproape se poate de primele locuri, aştptând, concomitent, paşi greşiţi ai contracandidatelor Steaua, CFR, Astra sau Dinamo, pentru a se apropia „periculos”.
După „oxigenul” luat în meciul cu Viitorul, când Petrolul a revenit pe tabelă la capătul unei jumătăţi de oră, pe final de meci, în care a „salvat” o primă repriză modestă, meciul de astăzi nu pare a fi prea complicat pentru antrenorul Gheorghe Mulţescu. Acesta îl va avea la dispoziţie şi pe Albin – care revine după accidentarea din meciul cu CFR, cunoaşte destul de bine şi lotul echipei adverse, pe care l-a antrenat o perioadă, acum un an, a reuşit să „lege” două victorii în deplasare (în Cupă, la Jucu, şi în campionat, la Chiajna, cu Viitorul), în plus, noul tehnician fiind unul cu o „filosofie” mult mai ofensivă, care preferă, tot timpul, un succes cu 4-3 în detrimentul unuia cu… 1-0. Iar cum meciurile dintre Petrolul şi Gaz Metan (mai ales cele de la Mediaş) au pus probleme ploieştenilor, este de aşteptat ca totul să se „joace” pe cartea atacului, pentru a se evita orice surpriză neplăcută, mai ales că orice punct pierdut duce spre pură teorie şansele la ascensiunea în clasament în perioada imediat următoare.