V. Stoica
Descinderi importante ale oamenilor legii au fost organizate, ieri, într-unul dintre cele mai ample dosare de evaziune fiscală şi spălare de bani, instrumentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
23 de percheziţii au avut loc, ieri, la Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, vizate într-un dosar penal aflat în instrumentarea procurorilor ploieşteni, în cea mai mare desfăşurare de forţe din ultima perioadă de pe raza judeţului Prahova. În cadrul acestei acţiuni au fost angrenaţi peste 150 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică, precum şi luptători SIAS. La aceste activităţi au mai luat parte şi 27 de inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale şi trei inspectori din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală.
Potrivit informaţiilor oficiale furnizate de către reprezentanţii Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, „în cadrul cercetărilor care se efectuează în dosarul penal nr. 254/P/2014 aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, o echipă complexă formată din procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale, inspectori din cadrul Direcţiei Naţionale Antifraudă şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, se află în desfăşurarea unui număr de 23 de percheziţii la sediile societăţilor comerciale SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, SC Lukoil Energy & Gas România SRL, SC Lukoil
Lubricants East Europe SRL, SC Agenţia Lukom-A-România SRL, SC TP Log Services SRL, toate situate în municipiul Ploieşti, strada Mihai Bravu nr. 235, judeţul Prahova”.
Conform reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în această cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
„În această fază a procesului penal, prejudiciul estimat este în cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Activităţile de urmărire penală vizând probarea participaţiei penale a suspecţilor au fost realizate cu sprijinul informativ şi tehnic al Serviciului Român de Informaţii. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în informaţiile furnizate de către Parchet.