C.D.
La sediul Penitenciarului de Femei din Târgșor, marţi, pe 14 octombrie, a avut loc o acțiune de conștientizare a importanței depistării precoce a apariției cancerului la sân. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul campaniei „Sunt femeie orice-ar fi”, organizată de Asociația Pacienților Oncologici din România (A.P.O.R.), cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Prahova și a Colegiului Medicilor Prahova. La eveniment au participat Rodica Paraschiv, prefectul județului, Iolanda Gheorghiu, președinte A.P.O.R., Ileana Constantiniu, medic primar oncolog în cadrul Spitalului Municipal Câmpina, comisar – şef de penitenciare Florin Stanciu, directorul Penitenciarului de Femei Târgşor și personal din cadrul unității penitenciare, precum şi 37 de femei aflate în detenție. În etapa a doua a acestei acțiuni se vor efectua examene de specialitate, ecografii de sân gratuite pentru persoanele susceptibile de a avea afecțiuni la sân.














