În runda de la finalul săptămânii trecute din Liga A, din etapa a X-a, s-au disputat decât șapte întâlniri, jocul AFC Brebu – CS Cornu fiind amânat pentru 22 octombrie (ora 15.00), în timp ce echipa CSO Plopeni a stat, ca urmare a desființării grupării AS Ploiești. Revenind la cea din urmă formație menționată, trebuie să spunem că deja jucătorii acesteia ”s-au împrăștiat” prin județ. Cinci dintre ei au ajuns sub comanda lui Beznea la Măneciu – Aurel Stan, Marian Bălan, Nicuşor Iacob, Cristian Mihai și Constantin Năstase -, doi la CS Cornu – Ricardo Constantinescu și Petru Dinicu – și unul va îmbrăca tricoul celor de la CSO Teleajenul Vălenii de Munte – Costin Petculescu.
Revenind la etapa de la finalul săptămânii trecute, liderul Petrolistul Boldești a făcut un pas mare în tentativa lor de a câștiga prima întrecere județeană, impunându-se pe teren propriu, scor 2-1, în fața unei contracandidate la promovare – CS Blejoi. Într-un al joc tare al rundei, Avântul Măneciu a pierdut la limită cu CS Păuleşti, golgeterul de anul trecut al Ligii A Prahova – Andrei Ciobanu marcând singurul gol al derbiului, în min. 67.
Rezultatele complete ale etapei au fost următoarele:
Unirea Cocorăştii Colţ – CS Ceptura 1-2
Voința Găzarul Surani – Progresul Drăgăneşti 1-2
CSO Tricolorul Breaza – Prahova Tg. Vechi 8-0
AFC Băneşti-Urleta – Conpet Ploieşti 6-0
Petrolistul Boldeşti – CS Blejoi 2-1
CSO Teleajenul Văleni –
Fortuna II Poiana Câmpina 1-1
Avântul Măneciu – CS Păuleşti 0-1
CSO Plopeni a stat.
În suplimentul sportiv de mâine vom publica numele marcatorilor, arbitrilor și observatorilor, plus clasamentul după etapa a X-a.