V. Stoica

Până la sfârşitul lunii octombrie, ploieştenii care se încadrează în condiţiile legale privind acordarea ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2014-2015 îşi pot depune dosarele în mai multe locaţii din Ploieşti, puse la dispoziţie de reprezentanţii municipalităţii.
Deşi termenul-limită pentru depunerea dosarelor în vederea obţinerii ajutorului de încălzire este 31 octombrie, până în prezent, potrivit Primăriei Ploieşti, au fost depuse 3150 de dosare pentru energie termică, 1750 de dosare pentru gaze naturale, 51 de dosare pentru cărbuni şi lemne şi 18 dosare pentru energie electrică. În sezonul rece trecut, peste 18.800 de ploieşteni au depus cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzire de la bugetul local, majoritatea fiind pentru energie termică – peste 13.000.
Ploieştenii care au nevoie de ajutor în completarea formularelor necesare acordării ajutoarelor de încălzire de la bugetul local, respectiv bugetul de stat, pot obţine mai multe informaţii sunând la două numere de telefon: 0244/526.090 (pentru gaze naturale, energie electrică, lemne) sau 0244/384.742 (pentru energie termică).
Depunerea formularelor/declaraţiilor pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare, a început din data de 1 octombrie 2014, formularele necesare acordării ajutoarelor de încălzire de la bugetul local, respectiv bugetul de stat, fiind distribuite prin intermediul administratorilor asociaţiilor de proprietari şi prin cele opt centre de distribuţie aflate la Poliţia Locală Ploieşti (Bd. Independenţei, nr. 21); Dalkia Termo Prahova-Ploieşti din str. Gh. Doja, nr. 154A; Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Ploieşti din str. General Vasile Milea, nr.1 şi la Centrele de Informare şi Recreere pentru Pensionari din cartierele Mihai Bravu (str. Mihai Bravu, nr. 214, bl. 24 B, parter); Vest (str. Înfrăţirii, bl. 67 Bis); Malu Roşu (str. Măgurii); Centru (str. Vasile Lupu, nr. 26 ) şi 9 Mai (str. Strunga). Programul de lucru cu publicul este de marţi până joi între orele 08.30 şi 16.30, în timp ce vinerea – între orele 8.30-14.00.
De asemenea, formularele/declaraţiile pe propria răspundere necesare acordării ajutoarelor de încălzire pot fi descărcate şi de pe pagina de internet www.asscploiesti.ro.