Petre Apostol

Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan îşi continuă progresul în circuitul profesionist WTA, reuşind, ieri dimineaţă, să obţină calificarea pe tabloul principal la turneul de la Osaka (Japonia), dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari.
Sportiva originară din Sinaia a avansat până pe locul 242 în clasamentul mondial, cea mai bună poziţie a sa din carieră, până acum, în urmă cu o săptămână fiind aproape de prezenţa pe tabloul principal şi la turneul WTA de la Seul, din Coreea de Sud, dar a fost nevoită să abandoneze în ultimul tur al calificărilor.
La turneul din Japonia, Ana Bogdan a început în forţă faza calificărilor, învingând-o, în mai puţin de o oră, pe reprezentanta gazdelor, Yumi Miyazaki (locul 578 WTA), scor 6-0, 6-2. În turul secund, sportiva prahoveană a întâlnit tot o jucătoare din Japonia, dar mai bine cotată decât ea, Nao Hibino, clasată pe locul 212 în ierarhia mondială. La finalul unei partide care a durat două ore, Ana Bogdan s-a impus, în trei seturi, scor 6-2, 2-6, 6-1.
Ieri dimineaţă, sportiva prahoveană a evoluat în ultimul tur al calificărilor, întâlnind-o pe Tori Kinard, din Statele Unite ale Americii (locul 375 WTA). Primul set a revenit clar jucătoarei americane, scor 6-1, însă Ana Bogdan a întors rezultatul, serviciul său fiind arma principală, având un procentaj de peste 70% de reuşită la primul serviciu. Aceasta şi-a adjudecat actul secund, cu scorul de 6-4, după care s-a impus şi în setul decisiv, tot cu 6-4, reuşind să obţină calificarea pe tabloul principal al turneului.
Jucătoarea prahoveană urmează să se confrunte, în primul tur al întrecerii din Japonia, cu o altă reprezentantă a gazdelor, Misaki Doi, în vârstă de 23 de ani şi clasată pe locul 109 în ierarhia WTA. Cele două s-au mai întâlnit o dată în meci direct, chiar anul acesta, în primul tur al calificărilor la turneu de la Strasbourg (Franţa), disputat pe zgură, sportiva niponă impunându-se, atunci, în două seturi, scor 6-0, 6-4.
La turneul de la Osaka, principala favorită este australianca Samantha Stosur (locul 18 WTA), învingătoarea de anul trecut a competiţiei.