D. Constantin
În ediţia din acest an a Programului „Rabla”, conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, în total, achiziţionarea a 3.641 de autovehicule noi, în baza predării celor mai vechi de opt ani de către persoanele juridice şi instituţiile publice.
Doar în ultima etapă a programului, au fost acceptate 464 de dosare, pentru achiziţionarea a 1.001 autovehicule noi. Dintre acestea, 39 au fost atribuite unor persoane juridice sau operatori economici din judeţul Prahova, respectiv: Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova, SC Remat SA Prahova, SC Ana Maria Pop SRL Ploieşti, SC Info Serv Mileniul III SRL Ploieşti, comunele Blejoi, Gorgota, Vâlcăneşti şi Târgşorul Vechi, Penitenciarul Ploieşti, Unitatea Militară 01836,
SC Keiron Logistics SRL, SC Evotracking SRL, SC ASK Grup SRL şi SC B & B SRL.
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus suplimentarea sumei alocate iniţial până la 29 milioane de lei, astfel încât să fie acordate tichete valorice tuturor persoanelor juridice şi instituţiilor publice aprobate în această sesiune de finanţare. Pe parcursul derulării ediţiei din acest an a Programului „Rabla”, au fost depuse, de către persoanele juridice şi instituţiile publice, un număr de 2.819 dosare, dintre care, în urma analizei de către membrii Comitetului de avizare al AFM, au fost acceptate 1.289 de dosare pentru achiziţionarea a 3.641 de autovehicule noi.














