Turiştii care vor ajunge în acest weekend în staţiunile de pe Valea Prahovei vor avea parte de o vreme în general frumoasă, numai bună pentru drumeţii şi practicarea sportului.
La Sinaia, astăzi, temperaturile din timpul nopţii ajung la 1 grad Celsius, iar în timpul zilei – la maximum 5 grade Celsius. Spre seară, există şanse să cadă ploi şi la mari altitudini – ninsori, cerul fiind parţial înnorat. Sâmbătă, însă, vremea va fi mai frumoasă, cu temperaturi de maximum 7 grade şi cer senin în timpul zilei, iar duminică, temperaturile vor urca până la maximum 8 grade Celsius.
La Buşteni, astăzi, cerul va fi predominant însorit, iar temperatura va urca până la valoarea de 9°C în timpul zilei. Mâine, se vor înregistra maximum 12°C, iar duminică – maximum 13 °C.
La Azuga, astăzi, vor fi temperaturi de maximum 9°C în timpul zilei, sâmbătă- de maximum 12°C, iar duminică vor ajunge până la 13 grade C. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona Munteniei, până pe 5 octombrie, temperaturile se vor menţine relativ staţionare, între 18 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 29 septembrie. Temperaturile minime au scăzut până la 7 grade în 25 septembrie, dar după această dată cresc uşor, cu aproximativ 3 grade şi vor rămâne relativ constante până pe 5 octombrie. Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, minus 6 grade Celsius, s-a înregistrat, joi dimineaţă, în jurul orei 6.30, la Miercurea Ciuc.














