Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, ieri, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Camera Deputaţilor, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, ieri, Tăriceanu a avut o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat, principalul subiect fiind negocierea ponderii în Biroul Permanent şi în comisii, prilej cu care va prezenta şi cererea de suspendare. El a menţionat că solicitarea de suspendare trebuie să aibă minimum o treime dintre semnăturile deputaţilor şi senatorilor, urmând a fi înaintată Curţii Constituţionale, pentru obţinerea avizului consultativ. ”După acest aviz, cererea va fi supusă votului Parlamentului şi va intra în vigoare. Calendarul pe care doresc să îl fac public este 23 septembrie, votul Parlamentului în plenul reunit, pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum, pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale”, a anunţat Tăriceanu. El a mai spus că nu va solicita, după eventuala demitere a lui Traian Băsescu, funcţia de preşedinte interimar, care ar urma să fie exercitată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că a finalizat şi documentul prin care cere suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Documentul cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a mai declarat că de la începutul acestei săptămâni va începe strângerea de semnături pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. El a menţionat că este nevoie de o treime din semnăturile tuturor parlamentarilor pentru iniţierea suspendării, care este un demers al Parlamentului.
Tăriceanu a spus că preşedintele a încălcat Constituţia când s-a întâlnit cu Elena Udrea şi cu lideri ai PMP la Cotroceni pentru susţinerea în campania electorală. De asemenea, potrivit lui Tăriceanu, Băsescu a încălcat Constituţia atunci când a intervenit în procesul de negociere legat de postul de comisar european care va aparţine României. El a mai spus că argumentele împotriva suspendării legate de faptul că Traian Băsescu se află la final de mandat nu stau în picioare, pentru că şeful statului trebuie să respecte Constituţia până în ultima zi în care deţine funcţia. Premierul Victor Ponta a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară.
„Mi se pare un lucru extrem de serios şi important. Evident că îl vom discuta în cadrul grupurilor parlamentare şi la PSD. Dar ca să ne stabilim poziţia tactică, pentru că strategic vreau să vă spun un lucru foarte clar: evident că şi eu cred că şi cei mai mulţi nu doar din PSD, cei mai mulţi dintre cei 7,4 milioane de români consideră că orice zi mai puţin în care Traian Băsescu rămâne preşedinte înseamnă un rău mai puţin pentru România şi înseamnă mai multă dreptate”, a precizat Ponta. Tăriceanu a propus, la sfârşitul săptămânii trecute, iniţierea procedurii de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu.