Pomenirea Cuviosului Eufrosin
Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire şi s-a făcut călugăr. Fiindcă slujea în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările fără a se tulbura. În mănăstirea aceea era şi un preot care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Într-o noapte, dormind preotul, i s-a arătat în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile ce se aflau acolo. Tot acolo l-a văzut şi pe Eufrosin care stătea în mijlocul livezii. Întrebându-l a cui este grădina, Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Bucătarul i-a dăruit câteva mere de acolo, după care a bătut toaca şi preotul s-a trezit, şi, spre uimirea sa, avea merele în poală. Atunci, preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut, îndemnându-i la fapte bune, iar Eufrosin a fugit din mănăstire rămânând necunoscut până în sfârşitul vieţii lui. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi s-au vindecat de bolile lor.
