„Dacă vreau, trupele ruseşti pot fi în două zile, nu doar la Kiev, ci şi în Riga, Vilnius, Tallinn, Varşovia şi Bucureşti”. Aceasta este ameninţarea făcută de preşedintele rus, Vladimir Putin, către omologul său ucrainean, Petro Poroşenko.
Vladimir Putin a declarat că Rusia ar putea „cuceri” nu doar Kievul, ci şi orice alt oraş european în două zile, potrivit ziarului german Suddeutsche Zeitung, care citează un rezumat al unei coversaţii cu Putin realizat de European External Action Service.
Potrivit ziarului, Putin a spus acest lucru într-o conversație pe care a avut-o cu președintele ucrainean Petro Poroșenko. Poroșenko, la rândul său, a povestit conținutul conversației președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
„Dacă vreau, în două zile trupele ruse ar fi la Kiev și, de asemenea, la Riga, Vilnius, Tallinn, Varșovia și București,” a declarat Putin.
În plus, Suddeutsche Zeitung a raportat că președintele rus l-a sfătuit pe Poroșenko „să nu se bazeze prea mult pe UE”.
La începutul lunii septembrie, comentând afirmaţiile pe care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-ar fi făcut într-o discuţie la telefon cu şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso, potrivit cărora armata rusă ar putea, dacă ar dori, să ‘cucerească’ Kievul în numai două săptămâni, Poroşenko a spus: ‘Armata Federaţiei Ruse numără 1,2 milioane de oameni. Conform aceleiaşi logici în care Federaţia Rusă poate ‘cuceri Kievul’, Rusia ar putea cuceri şi Varşovia, Vilnius, Riga, Bucureştiul, orice alt oraş, dacă întreaga lume nu se va uni într-o atitudine solidară cu Ucraina’.
‘Dacă nu vom schimba actuala stare de lucruri, care este una tristă, aşa şi se va întâmpla, nu există dubii’, a atenţionat liderul ucrainean.
În replică la declaraţiile lui Putin, Traian Băsescu a declarat că nu este posibil ca armata rusă să ajungă să cucerească Bucureştiul, aşa cum a susţinut preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. Preşedintele României a argumentat că Rusia nu ar putea faţă unei reacţii militare a NATO în cazul unei agresiuni asupra unui stat membru al Alianţei.
„Eu înţeleg situaţia în care se află preşedintele Poroşenko. A crezut că poate lichida problema separatiştilor cu armata naţională, dar a constatat că trebuie să încheie o încetare a focului ce va degenera în armistiţiu şi pierderea controlului pe un teritoriu mare şi probabil a încercat să dea o explicaţie. Îl contrazic fără drept de apel. Oricât ar fi Rusia de mare putere, nu poti face faţă la 28 de state, în care intră Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Germania, dacă discutăm de capabilităţi militare moderne şi logistica derulării unui astfel de conflict. Deci, l-am înţeles pe preşedintele Porosenko. N-aş vrea să considere cineva că este o reacţie la declaraţia dânsului de ieri, dar vreau să vă asigur că acest scenariu nu este valabil”, a declarat Traian Băsescu.