ASTAZI, temperaturile maxime vor fi si ele usor mai mari decat ar trebui la aceasta dara, de la 23 de grade in nordul Moldovei pana la 30 de grade, zi tropicala, in sud-estul tarii.
LUNI, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal la această dată. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice şi la munte, unde insa, doar pe alocuri, va ploua, după-amiaza şi seara. În restul teritoriului, ziua va fi insorita, cerul variabil şi doar cu totul izolat vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, fara excese nici la munte nici la mare, iar temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade nordul Moldovei si 31 de grade in reigunile sud-estce.
MARŢI, in reigunile intracarpatice şi la munte ratacesc nori care pe alocuri lasa cateva ploi slabe, insa in celelalte reiguni din tara este soare toata ziua si ploile lipsesc. Vantul nu se agita nici el si amiaza vine cu 24…25 de grade in termometre in depresiuni si in Bucovina, in timp ce in sud-estul tarii se anunta inca o zi tropicala, cu 30…31 de grade la umbra in termometre.
TENDINTA. Vremea frumoasa se mentine si MIERCURI in mare parte din tara, si doar in vest si sud-vest, ca si la munte, ploua putin si slab. Vantul ramane potolit in toata tara, iar temperaturile, in continuare mai mari decat cele potrivite pentru data din calendar, depasesc pragul termic al unei zile de vara in toate reigunile. La amiaza vor fi 25 de grade in depresiuni, in timp ce in sud-est din nou se ating valori de 31 de garde.
Meteorologii ne asigura ca nici in urmatoarele zile vremea nu se va raci, temperaturile raman in continuare mai ridicate decat normele climatologice ale perioadei, iar ploile, in cantitati destul de modeste, prefera reigunile intracarpatice si zona de munte, insa in est si sud pare sa ramana timp predominant frumos.