N.Dumitrescu
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prezent ieri la Ploieşti cu ocazia deschiderii noului an şcolar, a declarat că îşi menţine demersul pe care l-a iniţiat pentru suspendarea din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu. Acesta a precizat că nu îl interesează ce pierde prin demersul său, susţinând că lista de semnături pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui rămâne deschisă şi în situaţia în care PSD consideră că turul II al prezidenţialelor ar fi un moment mai potrivit pentru acest demers. „Am deschis lista de semnături pentru demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi am văzut care sunt poziţionările pe scena politică. Există, pe de o parte, Alianţa Creştin Liberală, care s-a manifestat în mod clar împotriva acestui demers, împreună cu, evident – nici nu mă aşteptam să fie altfel – cunoscuta doamnă Udrea, susţinătoarea înfocată a preşedintelui. Acum se dovedeşte că şi domnul Iohannis îi calcă pe urme cu multă demnitate şi băţoşenie. De cealaltă parte este PSD care, alături de colegii mei din Partidul Liberal Reformator, şi-a manifestat fără echivoc atitudinea faţă de ceea ce înseamnă regimul politic al domnului Băsescu. La PSD, în momentul de faţă, din câte am înţeles, urmează să se facă o discuţie, o analiză. Au o serie de considerente de ordin tactic. Se gândesc unii dacă ar fi bine, dacă e momentul potrivit, dacă merită pe ultima perioadă de mandat, dacă nu cumva lucrul acesta i-ar servi lui Băsescu. Sunt o serie de considerente pe care le-am avut şi eu în vedere când am decis suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, însă eu am plecat de la principii şi nu de la considerente de ordin politic. Într-un astfel de demers nu fac calculul ce câştig şi ce pierd. Aşa cum am arătat şi în trecut, nu mă interesează ceea ce pierd, cred că trebuie făcut ceea ce este corect, iar în cazul de faţă principiul respectării Constituţiei şi a legilor cred că trebuie pus mai presus de orice alt considerent politic. Prin urmare, lista de semnături rămâne deschisă şi dacă şi colegii de la PSD consideră că ar fi mai potrivit un alt moment pentru suspendare, nu turul unu, poate turul doi, aştept cu toată bucuria să-şi pună semnăturile ca să putem demara procedura de suspendare”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a mai menţionat că, din punctul său de vedere, motivele pe care le-a făcut publice şi care ar susţine decizia ca preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcţie „sunt destul de solide pentru a-i convinge” pe cei de la PSD să susţină demersul său. „Putem să avem abordări diferite. Unii au considerat că acest demers ar fi ca urmare a unei înţelegeri între Partidul Liberal Reformator şi PSD. Iată că se dovedeşte că de aşa ceva nu poate fi vorba. Avem abordări diferite în această privinţă şi sigur că eu îmi păstrez atât considerentele, cât şi analiza pe care le-am făcut în legătură cu acest demers”, a mai declarat preşedintele Senatului. Acesta a mai subliniat că principiul de la care a pornit în acest demers este acela că respectarea legii nu este facultativă. „Principiul fundamental de la care eu am plecat când am lansat această iniţiativă este că, pentru preşedintele României, respectarea legilor şi a legii supreme, a Constituţiei, nu este facultativă, nu este facultativă în ultimele trei luni de mandat sau două luni, nu este facultativă în perioada electorală, ea este o obligaţie permanentă“.
Reamintim că preşedintele Senatului a anunţat, recent, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Camera Deputaţilor, propunerea ce vizează suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Calendarul propus menţiona, iniţial, votarea în plen a suspendării pe data de 23 septembrie şi realizarea unui referendum de demitere simultan cu primul tur al prezidenţialelor, în 2 noiembrie.















