Preţul gazelor pentru consumatorii noncasnici va scădea cu 3,5% în medie de la 1 octombrie la nivel naţional, cele mai semnificative reduceri, de aproximativ 6%, urmând să fie aplicate unor şcoli şi spitale din jumătatea de sud a ţării, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrilet.

„De la 1 octombrie, pentru noncasnici preţul gazelor va scădea cu 3,5% că medie ponderată. Vor scădea preţurile pentru circa 90.000 de consumatori alimentaţi de GDF Suez, unde consumul este mai mare. Cele mai mari ieftiniri sunt de 6% şi se vor aplica unor şcoli şi spitale”, a spus preşedintele ANRE, Niculae Havrilet.

În cazul consumatorilor, E.ON România nu va fi operată nicio modificare de preţ.

„De la 1 ianuarie, potrivit legii, piaţa gazelor pentru noncasnici va fi complet liberalizată”, a adăugat oficialul ANRE.

El a mai afirmat că, de anul viitor, consumatorii noncasnici care vor fi dereglementaţi vor negocia direct cu furnizorii preţurile de livrare.