Petrolul are parte, mâine seară, de la ora 21,00, de un meci important, din toate punctele de vedere. La 4 puncte în spatele adversarei – liderul la zi din Liga I, Steaua, galben-albaştrii nu au voie să facă vreun pas greşit, pentru că, să fim cinstiţi, dacă se transformă cele 4 puncte în… 7 diferenţă, atunci titlul devine doar teorie. În plus, după o perioadă destul de “tulbure”, cu destule meciuri în care echipa nu a fost la cotele pe care le dorea toată lumea, jocul cu Steaua este unul aparte – presiunea acestui meci, ambiţiile, de ambele părţi, pot fi cel mai mare atu sau… duşman, în funcţie de ceea ce se întâmplă pe tabelă. Nu în ultimul rând, începe un nou mandat pe banca tehnică a Petrolului, revenirea lui Gigi Mulţescu fiind aşteptată cu speranţe, o victorie cu Steaua însemnând mult, enorm, pentru viitor, pentru clasament, pentru suporterii care aşteaptă de ceva timp o astfel de satisfacţie – înfrângerea Stelei.
La primul său meci pe banca Petrolului, în acest al treilea mandat – primul a fost în 2003, după fuziune, al doilea – acum doi ani, antrenorul Gheorghe Mulţescu are câteva probleme de lot, cea mai importantă fiind refacerea lui Pecanha, portarul brazilian fiind, de departe, prima soluţie pentru buturile petroliste. Pecanha are şanse mari să joace, dar alţi doi jucători importanţi, Teixeira – suspendat şi Albin – accidentat, nu intră în calcule pentru acest joc. Rămâne de văzut dacă, odată cu revenirea lui Geraldo – în centrul defensivei, după etapa de suspendare, Mulţescu va miza şi pe ultimul venit, croatul Ipsa, apărarea fiind un capitol “sensibil” în ultimele partide.
Înaintea meciului cu “grad ridicat de risc” de mâine seară,
antrenorul găzarilor spune că:
„Jocul de duminică va fi asemănător cu mersul pe sârmă. Va trebui să înaintăm, să împingem liniile, dar, în acelaşi timp, să ne menţinem echilibrul la mijlocul terenului şi să facem cât mai puţine greşeli. Este un joc foarte important pentru configuraţia actuală a clasamentului, întrucât, dacă ne vom impune, vom reintra în cărţi pentru prima poziţie. Suporterilor nu le pot promite decât că vom «muri» cu adversarii de gât, iar băieţii mei vor face un meci mare, aşa cum de altfel le-o cere valoarea”.