O şoferiţă a pierdut controlul volanului, luni seara, pe DN1, în zona serpentinelor de la Posada, şi s-a răsturnat într-o râpă adâncă de 30 de metri.

Femeia nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului. Alte două maşini s-au tamponat în aceeași zonă.

Tânăra aflată la volan a pierdut controlul maşinii, a lovit parapetul de pe marginea drumului şi s-a răsturnat într-o râpă adâncă de 30 de metri, chiar lângă o conductă de gaze. La faţa locului au sosit imediat echipajele de la ambulanţă şi ISU, care au scos-o pe tânără teafără din maşină. Din fericire, fata s-a ales doar cu o sperietură zdravănă.

Oamenii din zonă spun că autoritățile nu refac parapeţii de protecţie, distruşi în urma nenumăratelor accidente rutiere.

După numai o jumătate de o oră, în aceeaşi zonă, alte două maşini au fost avariate după ce şoferii nu au adaptat viteza pe carosabilul umed şi s-au tamponat în trafic.