Anunţ oficial de la Guvern: toate pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2015. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, joi, că pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei, astfel încât vor creşte de anul viitor cu 5%.
„Vreau să mai transmit un mesaj de aici, de la Cluj, către cei care au muncit şi au trudit o viaţă, către pensionari, că vom continua cu măsurile reparatorii, dar, în special cu respectarea legislaţiei, în aşa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu 5%”, a anunţat Rovana Plumb.
„De asemenea, vom lua în calcul si majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Aum lucrăm cu Ministerul de Finanţe”, a spus Rovana Plumb.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, s-a aflat astazi la Cluj, unde a avut întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de pensionari, ai sindicatelor şi cu directorii serviciilor publice deconcentrate.