Karpatia Horse Trials este un eveniment hipic internațional aflat la prima ediție, care se va desfășura în perioada 10-12 octombrie, pe celebrul domeniu al familiei Cantacuzino din Florești, județul Prahova. Pentru prima oară în România, sportul nobil prin excelență este organizat într-un loc de o mare încărcătură istorică, ce păstrează vocea vremurilor de prestigiu din România. Timp de trei zile, Domeniul Cantacuzino va redeveni un spaţiu plin de viaţă, elegant şi autentic, destinat pasionaților de călărie, dar şi iubitorilor istoriei nobiliare din România.
Istoria mereu fascinantă a vremurilor aristocratice, cu prinți şi prințese, cu poveşti de iubire intense şi adesea tragice, cu caleşti elegante şi parfum de poezie, este încă vie şi poate fi descoperită în plină contemporaneitate. La doar 80 de kilometri distanță de București, există un domeniu care stă mărturie pentru una dintre cele mai frumoase epoci ale istoriei României, epoca nobiliară a începutului de secol XX. Este vorba despre Domeniul Cantacuzino din Floreşti, având în centru ceea ce la, început de secol XX, era considerat o bijuterie arhitecturală, palatul Micul Trianon. Spiritul și farmecul acestei clădiri concepute de arhitectul I.D. Berindei s-au păstrat chiar și după un secol plin de evenimente zguduitoare. Recuperat de către Maria Ioana Cantacuzino, clădirea a ajuns în prezent în posesia Fundației Cantacuzino Florești care dorește să-i redea strălucirea de altădată şi să-l transforme într-un spaţiu care să găzduiască evenimente speciale, unice în România.
Renaşterea, concretă şi simbolică a Domeniului Cantacuzino, se va face printr-un eveniment demn de spaţiul său nobil – Karpatia Horse Trials, competiţie ecvestră internațională, împărțită pe trei categorii de participanți și compusă din probele de dresaj, obstacole şi cross-country. Programul celor trei zile mai cuprinde un concurs demonstrativ de atelaje cu doi și patru cai, demonstrații ecvestre și o demonstrație de leadership asistat de cai. Atmosfera aristocrată dată de eleganța echitației va fi îmbogățită printr-o paradă de ogari, precum și prin expoziții de fotografie, pictură și obiecte realizate manual. Pe domeniul de 130 de hectare de pășuni, alei de castani și platani centenari care întregesc aerul Belle Époque conferit de palatul Micul Trianon, publicul va avea și posibilitatea unei imersiuni în istoria fascinantă a locului, putând să cunoască întreg domeniul prin plimbări cu trăsura.
Competiţiile din cadrul primei ediții Karpatia Horse Trials sunt organizate în colaborare cu Asociația Sportivă Hipohouse, cu implicarea și participarea directă a Federației Ecvestre Române (FER) și a Federației Ecvestre Internaționale (FEI).
Preţul participării la eveniment este de 10 lei pe zi iar biletele biletele pot fi achizitionate de la intrare. Incasările obţinute vor ajunge în fondul destinat restaurării întregului Domeniu.