A.M.
Absolvenţii de clasa a XII-a care au susţinut bacalaureatul, în sesiunea de toamnă, la liceele din judeţul Prahova, au depus în cursul zilei de luni 515 contestaţii.
Cele mai multe solicitări pentru recorectarea lucrărilor sunt la limba şi literatura română – 184 şi biologie – 149, conform informaţiilor centralizate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova. Lucrările candidaţilor nemulţumiţi de note sunt reevaluate în judeţul Buzău, iar rezultatele finale vor fi afişate mâine.
Anul acesta, în judeţ, dintre cei 1.886 de candidaţi prezenţi la examenul din sesiunea august-septembrie, puţini au dovedit că au ştiut să profite de cea de-a doua şansă studiind temeinic. Numai 438 dintre ei au
promovat, ceea ce reprezintă un procent de 23, 22%.
Rezultatele au fost catastrofale şi la nivel naţional, doar 22, 27 % dintre candidaţi obţinând medii de cel puţin 6.00 înainte de contestaţii.














