Peste 16 milioane de lei vor ajunge la Consiliul Judeţean Prahova şi la 17 localităţi prahovene grav afectate în urma inundaţiilor care s-au produs în luna aprilie a acestui an, ca urmare a precipitaţiilor abundente.
Marţi seară a fost publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea de guvern prin care se alocă, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, sume importante pentru înlăturarea efectelor produse de ploi şi care au fost contabilizate până la sfârşitul lunii aprilie. Practic, la începutul lunii octombrie, va mai avea loc încă o alocare de sume pentru localităţile care au avut de suferit după data de 30 aprilie, din cauza inundaţiilor.
Potrivit documentului oficial, la nivelul întregii ţări a fost distribuită suma de 169,3 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii rutiere în localităţile din România grav afectate în urma căderilor masive de precipitaţii.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.