Mulţi tineri dorm prea puţin noapte de noapte, chiar şi 3-4 ore, din cauza programului încărcat, unii dintre ei având mai multe locuri de muncă.
Deseori, aceste persoane nici nu mai simt oboseala aşa cum ar fi normal, având în vedere numărul foarte mic de ore de odihnă.
Mulţi tineri nu pot să adormă mai devreme de ora 2-3 noaptea, de aceea şi dorm foarte puţin, dimineaţa fiind nevoiţi să se trezească devreme.
O altă problemă care apare în aceste situaţii este obsesia de a sta mereu conectaţi online, chiar şi acasă, pentru a răspunde la e-mailuri sau pentru a lucra.
Ei suferă de o afecţiune numită sindromul somnului întârziat, care dă peste cap ceasul intern, adică ritmul circadian, scrie dailymail.com.
Aceste persoane nu pot adormi decât foarte târziu, dar, spre deosebire de insomniaci, ei dorm bine după ce reuşesc să adoarmă.
Cu toate acestea, organismul lor va suferi, din cauza privării cronice de somn.
Neil Stanley, expert în somn, spune că această tulburare este varianta extremă a „bufniţelor”, adică a persoanelor care simt nevoia să se culce foarte târziu şi să se trezească târziu.
Din cauza noilor tehnologii şi a luminii artificiale pe care o dau monitoarele, tot mai multe persoane vor suferi de acest sindrom, crede el. Uneori, diagnosticul pus este greşit, mulţi doctori crezând că pacientul suferă de depresie.
Afecţiunea slăbeşte sistemul imunitar, astfel că bolnavii se vor vindeca mai greu chiar şi în cazul unei banale răceli. În timp, pot să apară probleme mult mai grave: hipertensiune, tulburări de ritm cardiac, diabet.
În plus, cei care stau treji mai mult de 16 ore nu ar trebui să mai urce la volan, reacţiile lor fiind afectate la fel ca în cazul consumului de alcool.
Ritmul circadian este ciclul natural care stabileşte momentul în care organismul nostru trebuie să doarmă şi când trebuie să fie treaz, ciclul fiind influenţat de lumină.
Astfel, expunerea la lumină artificială, noaptea, va transmite creierului că trebuie să stea treaz. Cea mai periculoasă este lumina albastră, pe care o dau monitoarele şi tabletele sau telefoanele mobile, aceasta fiind percepută de creier ca fiind lumină naturală.