C. Dumitru

Reprezentanţii administraţiei judeţene au montat, recent, noi semne de circulaţie în intersecţia din satul Minier – comuna Filipeştii de Pădure, loc în care, pe 27 august 2014, după cum am relatat şi noi, s-a produs un grav accident de circulaţie, soldat cu 4 victime, dintre care doi erau copii, iar unul şi-a pierdut viaţa. Indicatoarele au fost remontate după ce, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Cosma, “semnalizarea în zonă a fost făcută în urmă cu circa o lună şi jumătate, însă, la scurt timp după aceea, semnele de circulaţie au dispărut!”.
Potrivit unor martori oculari, probabil că tragicul eveniment nu s-ar fi produs dacă în intersecţia cu pricina indicatoarele de circulaţie n-ar fi fost furate de către indivizi iresponsabili. Întrebat ce se poate face pentru eradicarea acestui fenomen, primarul comunei Filipeştii de Pădure, Costel Morărescu, ne-a răspuns: “Oricât m-aş strădui, nu pot găsi o soluţie, vă spun sincer. Romii din Mărgineni au ajuns să fure până şi porţile şi burlanele de la casele oamenilor, darămite semnele de circulaţie, pe care nu le păzeşte nimeni non-stop! Aşadar, tare mi-e teamă ca, nu peste mult timp, să dispară şi indicatoarele de circulaţie recent montate. Şi asta pentru că fierul vechi le face cu ochiul tuturor acelora puşi pe chilipir. Tocmai de aceea, am să discut cu Mircea Cosma – întrucât Consiliul Judeţean este administratorul drumurilor DJ 720 D şi DJ 101 I, din intersecţia buclucaşă – pentru a găsi o altă soluţie, cum ar fi înlocuirea actualelor indicatoare, care sunt din ţeavă şi tablă, cu stâlpi din beton”.
Cei doi minori implicaţi în accidentul din 26 august a.c. – o fetiţă de 5 ani şi un băiat de 9 ani – se aflau împreună cu familia într-o maşină Logan, în momentul în care s-a produs coliziunea cu un autovehicul de teren marca Subaru, condus de o femeie, în vârstă de 51 de ani. Rănită grav în urma impactului, fetiţa a decedat, din păcate, înainte de a fi transportată cu un elicoper SMURD la un spital din Bucureşti, în ciuda eforturilor medicilor. Fratele său, care a suferit diverse traumatisme, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Părinţii celor doi copii s-au ales şi ei cu răni uşoare, în urma impactului. “Din primele cercetări reiese că femeia care conducea autoturismul pe drumul fără prioritate nu a acordat prioritate de trecere şi a pătruns în intersecţie, unde a intrat în coliziune cu autoturismul Logan. Din impact a rezultat decesul fetiţei de 5 ani şi rănirea gravă a altui copil, în vârstă de 9 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Georgian Drăgan, imediat după accident.