Sinaia este in plina schimbare. Centrul statiunii se trasforma, domeniul schiabil trece intr-o noua etapa iar turismul local dezvolta servicii integrate. Ne consolidam, astfel, statutul de Perla a Turismului Montan romanesc!

Festivalul din acest an isi propune sa faca fata unei provocari majore: Faptele bune.
Celebram anul acesta la Sinaia Forever toate actiunile, lucrurile, elementele si partile pozitive dar nevazute ale acestei valori de baza a societatii. Aducem Bontonul Regal in zilele lui 2014 si facem o chemare la actiune pentru a provoca schimbari.

La 20 de ani de festival ne propunem sa aducem cele mai reprezentative 20 de organizatii nonguvernamentale din Romania. Vom construi astfel, impreuna, o adevarata „Piata a Democratiei”.

Ceea ce ne dorim de la aceste organizatii sunt ACTIVITATI de implicare in schimbarea atitudinilor zilnice.

In acest context, facem un apel catre toate organizatiile non-guvernamentale, care au capacitatea si resursele necesare pentru a participa cu un stand de prezentare, activitati specific organizatiei si materiale in cadrul Festivalului Sinaia Forever, in Orasul Faptelor Bune, in perioada 26-28 septembrie 2014.

Primaria Sinaia va pune la dispozitie, pentru buna desfasurare a actiunilor dumneavoastra, urmatoarele materiale:
•Stand
•Masa
•Banci
•Cazare si masa pt 2 persoane.

Voi participati cu:
•Material de prezentare si informare;
•Activitati de implicare, interactive, desfasurate timp de 8 ore/zi, in fiecare din cele trei zile ale Festivalului;
•Concursuri cu premii;

Termen limita de confirmare a participarii: 11.09.2014.