După ce, cu o săptămână în urmă, a dominat Campionatele naţionale de sanie la starturi, în weekend Clubul Sportiv Orăşenesc Sinaia s-a făcut remarcat la întrecerile similare la bob şi skeleton, care s-au desfăşurat tot la Câmpulung Muscel.
La skeleton, sportivii grupării prahovene, antrenaţi de Marius Ene, au obţinut rezultate remarcabile, dovedind că CSO Sinaia a rămas clubul de referinţă în ţară la această disciplină. Dublă medaliată mondială la tineret şi câştigătoare într-o etapă de Cupa Europei, în sezonul trecut, Maria Mazilu şi-a menţinut supremaţia în România, neavând rivală la campionatul desfăşurat la Câmpulung. Aceasta s-a impus în toate cele trei manşe ale concursului, la diferenţă de 1,5 – 2 zecimi de secundă faţă de următoarea clasată, Ioana Păcioianu, reprezentanta clubului din Câmpulung – CS Muscel.
De remarcat că podiumul la senioare a fost completat de junioara Daria Miroiu, tot de la CSO Sinaia, aceasta câştigând medalia de argint la categoria sa de vârstă, precum şi la tineret.
Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.