Ana Maxim
Centrul Judeţean de Cultură (CJC) Prahova a realizat o inventariere parţială a tradiţiilor care se mai păstrează pe teritoriul Prahovei, după ce 61 de localităţi (dintre acestea 53 fiind din mediul rural) au trimis răspunsuri la o serie de întrebări pe această temă adresate de conducerea instituţiei. CJC a iniţiat proiectul în 2012, când a trimis chestionare către toate căminele culturale, centrele de cultură şi bibliotecile din judeţ (în Prahova există 104 localităţi). Reprezentanţii CJC au centralizat informaţiile şi speră ca, în perioada următoare, să primească datele necesare pentru a realiza o „radiografie” completă a modului în care se păstrează obiceiurile transmise din generaţie în generaţie pe teritoriul judeţului. Conform răspunsurilor primite până acum, în zeci de comune încă mai sunt practicate anumite meserii tradiţionale. De exemplu, meşteşugari în domeniul textilelor și al portului popular (cusut, brodat, țesut) sunt la Baba Ana, Breaza, Chiojdeanca, Ciorani, Cornu, Drajna, Izvoarele, Mizil, Provița de Jos, Provița de Sus, Salcia, Sălciile, Surani, Valea Doftanei, Vălenii de Munte, cuverturi şi covoare în război tradiţional sunt ţesute la Chiojdeanca, Izvoarele, Provița de Jos, Valea Doftanei, iar arta goblenului se păstrează la Sălciile. Meşteşugari în domeniul prelucrării artistice a lemnului lucrează la Breaza, Ciorani, Cornu, Cosminele, Drajna, Izvoarele, Lapoș, Mizil, Posești, Predeal Sărari, Salcia, Scorțeni, Surani, Teișani, Valea Doftanei, Vălenii de Munte. Meşteşugul cojocăriei şi cel al fierăriei artistice se practică la Drajna, iar obiecte ce se încadrează în domeniul artei plastice naive sunt realizate la Cornu, Izvoarele, Mizil, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Scorțeni. Iată şi alte meşteşuguri păstrate din moşi-strămoşi: dogărie: Ciorani, Mizil (dogărie şi potcovărie), Predeal Sărari, Sălciile, Urlați, împletituri din răchită: Ciorani, confecţionare mături: Ciorani, Sălciile; confecţiile din piele şi broderia pe piele şi pe aba: Cosminele, Izvoarele, Teişani (hamuri de cai), prelucrarea artistică a metalului, a pietrei, a osului şi a cornului: Salcia; confecționarea butoaielor: Predeal Sărari; confecționarea sitelor și a șindrilei de lemn: Secăria. Potrivit informaţiilor transmise de directorii căminelor culturale şi ai centrelor culturale şi de către bibliotecari, multe tradiţii legate de naştere, cununie, moarte sau de anumite sărbători religioase sunt încă vii în localităţile prahovene. La Drăgăneşti, de pildă, obiceiul „Salcia” se practică în ajunul sărbătorii „Intrării Domnului în Ierusalim” sau de „Florii”. Copiii – îndrumaţi de cântăreţul bisericii – aduc la biserică salcie, care e sfinţită de preot, şi apoi lasă câte o rămurică la casa fiecărui om după ce cântă un cântec religios. La Proviţa de Jos există obiceiul ca, atunci când oamenii pleacă de la casa mortului, cu cortegiul funerar, să spargă un vas cu apă pentru ca sufletul răposatului să bea. Caloianul sau Scaloianul (simularea unei înmormântări a unei păpuşi din lut care ar trebui să aducă ploaia) şi Paparudele – ritualuri pentru invocarea ploii – se mai practică încă la Salcia, Scorțeni, Surani. De la Şirna au fost transmise cele mai multe informaţii privind obiceiurile practicate şi cele rămase doar în amintirea localnicilor, după cum am aflat de la reprezentanţii Centrului Judeţean de Cultură Prahova. De exemplu, de Sfântul Ion, flăcăii din satele Hăbud şi Varniţa se duc cu Iordanul, iar cei iordăniţi de flăcăi se crede că sunt feriţi de boli tot anul. Iordănitorii primesc, cel mai adesea, şuncă, dar şi bani. Ei dau fetelor pe care le întâlnesc un fir de busuioc, din busuiocul pe care îl iau de la biserică, spunându-le să şi-l pună noaptea sub pernă, ca să-şi viseze ursitul. Atunci când sunt Moşii de Vară, oamenii din zonă împart orez cu lapte pe frunze de nuc şi pun apă într-o ulcică, iar de coada acesteia leagă flori şi bucheţele de cireşe. Potrivit credinţei locului, cei care beau apă din acea cană şi se spală pe faţă rămân curaţi precum florile.
