Un bărbat de 30 de ani a decedat,ieri după-amiază, după ce a fost lovit de fulger. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, bărbatul a mers la cules de fructe de pădure în comuna Valea Doftanei, acesta fiind surprins de o furtună în timp ce se afla într-un gol alpin.

Bărbatul care a fost lovit de un fulger a decedat, la faţa locului fiind aşteptat medicul legist pentru efectuarea procedurilor legale, trupul neînsufleţit urmând a fi apoi coborât de echipele de intervenţie.

El este a doua persoană care a decedat, în cursul acestei săptămâni, în Prahova după ce a fost lovită de trăsnet.