Pomenirea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia
Mucenicul Adrian şi soţia lui Natalia au trăit în cetatea Nicomidiei, pe vremea împărăţiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a făcut Maximian prin împărăţia sa, prigonind pe creştini, a prins 23 de bărbaţi creştini care erau ascunşi prin peşteri, şi au fost daţi la multe chinuri. Pe aceştia, mai înainte de a mărturisi, i-a întrebat Adrian: „Pentru ce, fraţilor, răbdaţi aceste nesuferite şi grele chinuri?” Şi, răspunzând, ei ziseră: „Pentru ca să dobândim bunătăţile cele ce sunt gătite de la Dumnezeu celor ce pătimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate să le audă nici cuvântul să le povestească”. Acestea auzindu-le Adrian, a zis scriitorilor să-i scrie şi numele lui cu creştinii, că bucuros moare şi el cu dânşii. Acest lucru aflându-l Natalia, şi că pentru Hristos l-au întemniţat, a alergat la el. Şi intrând înăuntru îl învăţă să stea neclintit în chinuri, şi ruga pe sfinţii cei ce erau împreună legaţi cu dânsul să se roage pentru el. Apoi, mucenicii au fost supuşi la multe chinuri, după care li s-a dat foc. Natalia i-a urmat şi le-a adunat sângele vărsat. Apoi s-a dus şi a plâns la mormântul lor, unde a murit, fiind îngropată alături de ei.
