Robin Williams a murit prin ASFIXIERE, au spus legiştii. Potrivit autorităţilor, el a fost găsit în propriul dormitor, îmbrăcat, într-o poziţie de „şezând” cu o curea în jurul gâtului. Unul dintre capetele curelei era atârnat de uşa unui dulap. Actorul a fost găsit chiar de asistenta sa personală, care a fost obligată să spargă uşa dormitorului după ce actorul nu a răspuns atunci când a fost strigat. Ulterior, aceasta a apelat poliţia. Mai mult, investigatorii au găsit câteva tăieturi superficiale pe încheietura stângă a mâinii decedatului, alături de un cuţit de buzunar aflat în apropierea cadavrului. De asemenea, încă nu s-a găsit un bilet de rămas bun. În acelaşi timp, urmează să fie eliberat un raport toxicologic în câteva săptămâni, potrivit USA Today.
Poliţia a fost anunţată la ora locală 11.55 a.m., luni, privind faptul că un bărbat a fost găsit inconştient în locuinţa din Tiburon. Decesul a fost pronunţat la ora locală 12.02. Ultima oară fusese văzut în viaţă pe 10 august, la ora 10.p.m.