Ministrul românilor de pretutindeni vrea crearea unui fond pentru repatrierea celor care mor în străinătate. Potrivit România TV, totul a pornit de la faptul că foarte mulţi români, care şi-au pierdut viaţa peste hotare, nu au putut fi înmormântaţi în România din cauza faptului că rudele nu au avut bani să-i aducă înapoi acasă.

Bogdan Stanoevici vrea ca toţi românii care lucrează în străinătate să doneze câte un euro pe an. În acest fel el crede că se va realiza un fond de rezervă pentru situaţii de urgenţă. Iniţiativa ministrului nu a fost văzută cu ochi buni pentru că liderii din străinătate spun că repatrierea trupurilor neînsufleţite este problema statului român.