Care este adresa Biroului Teritorial din Ploieşti al Instituţiei ,,Avocatul Poporului’’ ?

,,Aş vrea să fac şi eu o sesizare către instituţia Avocatul Poporului care are un birou teritorial şi în Ploieşti. Vă rog să mă ajutaţi, indicându-mi adresa şi un număr de telefon’’.
Constantin Tudose, comuna Albeşti Paleologu
* * *

Biroul Teritorial Ploieşti al Instituţiei Avocatului Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, Bd. Republicii nr. 2-4, tel/fax: 0244/593.227, e-mail : avpprahova@avp.ro. Petiţiile se pot trimite prin poşta clasică, prin fax sau prin poşta electronică, la adresele menţionate. De asemenea, e bine de ştiut şi faptul că petiţiile sunt scutite de taxa de timbru, iar audienţele se acordă gratuit pentru orice persoană care se consideră nedreptăţită sau care a suferit un abuz din partea autorităţilor sau a instituţiilor publice. În plus, trebuie precizat că în competenţa Instituţiei Avocatul Poporului intră petiţiile care au ca obiect încălcarea drepturilor sau a libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative ale autorităţilor administraţiei publice sau prin actele administrative ale regiilor autonome.