Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), supune consultării publice Ghidul Solicitantului Conditii Specifice actualizat, pentru cererea de propuneri de proiecte “Competenţe pentru competitivitate în domeniul medical cardiologie pediatrică”.

În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte vor fi acordate fonduri pentru formarea profesională a personalul medical din domeniul cardiologiei pediatrice. Beneficiari eligibili vor fi universităţi publice de medicină si farmacie, iar partenerii naționali eligibili vor fi unităţi sanitare publice cu paturi care au secție/ centre de cardiologie și/ sau universități publice de medicină. Partenerii transnaționali eligibili vor fi organizații cu activitate relevantă în domeniul cardiologiei pediatrice.

“În România se nasc anual 1.500 de copii cu malformații cardiace. În acest moment, doar 250 – 300 dintre aceștia pot fi operați în singurele centre funcționale din țară, respectiv la Târgu Mureș, de către medici români, și la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, de către medici străini. Singura alernativă este tratamentul în afara țării, situație în care Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să deconteze cheltuieli care sunt de zece ori mai mari față de costul intervențiilor efectuate în țară. Prin acordarea de finanţări pentru formarea profesională a personalul medical din domeniul cardiologiei pediatrice vom asigura un corp de medici români de excelentă care să realizeze respectivele intervenţii în țară, pentru ca România să aibă un număr ridicat de specialişti în acest domeniu. Astfel, datorită acestor finanţări, medicii noştri vor putea trata mii de copii. Pe măsură ce lansăm astfel de cereri de proiecte, dedicate, am satisfacţia că banii europeni îşi ating scopul de a salva vieţi, de a îmbunătăţi nivelul de trai al românilor, de a susţine dezvoltarea societăţii”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Ministerul Fondurilor Europene aşteaptă propuneri şi sugestii pe marginea documentelor necesare pentru lansarea cererii de proiecte “Competenţe pentru competitivitate în domeniul medical –cardiologie pediatrică”, în cadrul Domeniului Major de intervenitie 3.2 POS DRU, până la data de 18 august a.c., ora 12.00, la următoarea adresă de e-mail: consultareGSCS@fonduri-ue.ro.