Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, că învăţământul ar putea deveni obligatoriu, în România, de la vârsta de 3 ani, începând din anul şcolar 2018-2019.

Ministrul Educaţiei, prezent la Suceava la deschiderea Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo), a prezentat avantajele unei astfel de iniţiative, subliniind diferenţele majore dintre dezvoltarea fizică şi intelectuală a unui copil care a frecventat grădiniţa şi nivelul de dezvoltare al unuia care nu a frecventat învăţământul preşcolar.

„Nu exclud ca următoarea modificare a Legii Educaţiei Naţionale, fie prin Parlament, fie printr-o ordonanţă de urgenţă, să aducă deja o noutate referitoare la acest aspect, respectiv obligativitatea grupei mari la grădiniţă, de la 5 ani, din 2015, şi, estimez că din anul şcolar 2018-2019, învăţământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani”, a spus Remus Pricopie.