D. Constantin

În urma recentelor modificări aduse ghidului de finanţare, în cadrul Programului “Rabla 2014” se pot înscrie – în afara societăţilor de avocatură, care au personalitate juridică – şi alte categorii de profesii liberale: cabinetele individuale de avocatură, cabinetele individuale ale notarilor, ale medicilor, ale veterinarilor, ale consultanţilor fiscali, ale executorilor judecătoreşti, precum şi birourile asistenţilor sociali, cele de arhitectură sau geodezie. “Am luat în calcul solicitările venite din partea acestor organizaţii care îşi doreau să achiziţioneze o maşină nouă prin programul “Rabla 2014”. Astfel, dacă deţin calitatea de proprietar, acţionează în nume propriu şi au sediul profesional în România, acum aceştia îşi pot depune dosarele pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul celui vechi”, a declarat Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), instituţia care gestionează Programul “Rabla”.
Aşa cum am mai scris, prin Programul “Rabla 2014” pentru persoane juridice, care a demarat la data de 30 aprilie, AFM a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei maşini mai vechi de opt ani pentru cumpărarea unui autovehicul nou. Acestea sunt alocate electronic, prin sistemul informatic gestionat de AFM. Pe lângă tichetul de 6.500 de lei, pentru stimularea achiziţionării unor autovehicule cât mai prietenoase cu mediul, statul mai oferă un eco-bonus în valoare de 500 de lei pentru: cumpărarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6; achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km; cumpărarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Cei care optează pentru maşini care au mai mult de una dintre aceste caracteristici beneficiază de maximum două eco-bonusuri, adică de o reducere suplimentară de 1.000 de lei.
Anul acesta, în cadrul Programului “Rabla” pentru persoane juridice au fost distribuite, până acum, 1.575 de tichete, din totalul celor 3.000 emise de AFM. Dintre acestea, 429 au fost atribuite Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi 51- Secretariatului Generel al Guvernului. Anul trecut, pentru aceeaşi categorie, au fost distribuite, în total, 1.670 de tichete, adică puţin peste jumătate dintre cele emise (3000). Acesta este şi motivul pentru care, zilele trecute, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) a solicitat, printr-un comunicat, sistarea, la finalul anului în curs, a Programului “Rabla”, deoarece interesul cetăţenilor pentru acesta este în scădere, atât din partea operatorilor de pe piaţă, cât şi din partea cetăţenilor. “Media zilnică a înscrierilor a scăzut constant, de la 162 unităţi în luna aprilie, la 135 de unităţi în luna mai, 103 unităţi în luna iunie şi 87 unităţi în luna iulie. Aceasta confirmă poziţia adoptată de APIA de a solicita autorităţilor sistarea programului la sfârşitul anului în curs”, se precizează în comunicatul amintit.