Darius Vâlcov a depus, ieri, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru delegat al Bugetului, în prezenţa şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Traian Băsescu a amânat miercuri ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov, din cauză că premierul Victor Ponta şi-a anulat prezenţa la ceremonie, şeful statului înţelegând că şeful Executivului „ar putea să nu mai susţină propunerea” pentru ministrul Bugetului. Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că nu a putut lua parte la ceremonia de învestire a lui Darius Vâlcov pentru că avea programate alte întâlniri importante.
Apoi Ponta i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care îi cerea reprogramarea ceremoniei de învestire a lui Darius Vâlcov pentru ieri dimineaţă.
Traian Băsescu i-a spus, ieri, noului ministru al Bugetului, Darius Vâlcov, că îi adresează rugămintea să fie ”un ministru al Bugetului României, şi nu un ministru al Bugetului unor interese electorale”, preşedintele spunându-i acestuia că ştie că e un om hotărât. Preşedintele a mai avertizat, la ceremonie că, dacă România nu îşi va respecta angajamentele asumate prin Tratatul fiscal, aprobat de Parlament, ”riscul de derapaj economic este major”. ”Mă adresez dumneavoastră cu rugămintea să fiţi un ministru al Bugetului al României, şi nu un ministru al Bugetului al unor interese electorale. Vă cunosc de mult, ştiu că sunteţi un om hotărât şi sper să puneţi interesele României deasupra oricăror alte interese şi să vă subordonaţi activitatea legii”, i-a spus Traian Băsescu lui Darius Vâlcov. Şeful statului i-a mai spus noului ministru că, dacă va considera vreodată necesar să îl consulte, să o facă, pentru că în mod cert va avea ce afla de la el.














